Ziua profesională a Arhitectului la Soroca
11.10.2019 707 Accesări  

În data de 4 octombrie 2019, Directoriul Agenției pentru Supraveghere Tehnică Andrei Vatamaniuc, la invitația Dlui Boris Grițunic, Președinte al Filialei Nord a Uniunii Arhitecților din RM, a participat la ședința festivă dedicată Zilei profesionale a Arhitectului, petrecută în acest an la Soroca.

La ședință au participat nu numai membrii filialei, dar și arhitecții-șefi ai orașelor și raioanelor, proiectanți care activează în zona Nord, precum și cei care nu sunt membri ai uniunii de creație. De asemenea au fost prezenți la ședință și reprezentanții autorităților locale și raionale: Președintele-interimar al raionului doamna Maria Istrate și Viceprimarul municipiului dl. Feodosie Borodean.

Evenimentul a avut loc în Sala de Protocol a Consiliului raional Soroca. În cadrul mesei rotunde s-au discutat probleme de actualitate din domeniul urbanismului, amenajării teritoriului, emiterea actelor permisive, importanța unei relații bune și constructive între organele locale de arhitectură și factorii de decizie ai autorităților publice.

Participanții la ședință au adoptat o rezoluție prin care solicită Ministerului Economiei și Infrastructurii să retragă proiectul Codului Urbanismului și Construcțiilor, adoptat în prima lectură de Parlament pentru unele modificări esențiale și divizarea lui în două coduri separate: al Urbanismului și altul al Construcțiilor. De asemenea, participanții la această reuniune au făcut un mic tur al orașului istoric Soroca, vizitând Biserica cu Hramul „Sfinților Martiri Brâncoveneni", Cetatea Sorocii, Cartierul romilor, Monumentul Lumânarea Recunoștinței, o zonă de agrement din preajma albiei râu Nistru.

Copyright © 2021 Agenția pentru Supraveghere Tehnică